Câte PERSOANE pot transporta șoferii începători. Mulți nu știu ce obligații au în primul an de la obținerea permisului de conducere

Câte PERSOANE pot transporta șoferii începători. Mulți nu știu ce obligații au în primul an de la obținerea permisului de conducere
Sursa FOTO - caracter ilustrativ
Publicat: 11/02/2024, 19:54
Actualizat: 11/02/2024, 20:03

În primele 12 luni de la obținerea permisului de conducere, șoferii începători se află într-o perioadă de acomodare, fiind astfel impuse mai multe restricții speciale în cazul lor. De exemplu, pot transporta un număr limitat de pasageri, conform legislației rutiere.

Astfel, conform prevederilor din ordonanța 195/2002, Art. 53, lit. b), pct. 1, privind circulația pe drumurile publice, persoanele cu permis auto categoria B pot conduce doar un autovehicul a cărui masă totală maximă autorizată nu depășește 3.500 kg și al cărui număr de locuri pe scaune, în afara conducătorului, nu este mai mare de 8.

Așadar, numărul maxim de pasageri pe care îi pot transporta șoferii începători este strict limitat la opt. Doar cei care dețin permisul de categorie D sunt autorizați să transporte un număr mai mare de pasageri, peste 9, decât cei cu permis de categoria B, notează Promotor.ro.

O altă regulă importantă pentru șoferii începători este viteza cu care conduc. Potrivit legislației rutiere în vigoare, viteza maximă cu care pot circula în afara localităților este cu 20 de kilometri pe oră mai mică decât cea normală. Pe drumurile naționale, aceștia nu pot depăși 80 de kilometri pe oră, iar pe autostradă 110 kilometri pe oră.

Una dintre măsuri se referă și la obligativitatea afișării semnului galben atât pe parbriz, cât și pe lunetă, ce îi atenționează pe ceilalți participanți la trafic, dar și pe oamenii legii, că la volan este o persoană începătoare care conduce.

Aceste măsuri sunt adoptate pe fondul faptului că șoferii începători nu pot reacționa la fel de eficient precum cei cu experiență, în situații de criză.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Aș vrea să te vizualizez epidermic”, un alt sociolog de la SNSPA, acuzat de Ana...
Detaliul bulversant din această poză. Mirele și mireasa nu l-au observat, dar fotograful a înlemnit...
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele...
Informații îngrijorătoare despre starea lui Nicu Covaci: „Lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine”
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din...
Dieta STRICTĂ a lui David Popovici! Alimentele pe care nu le mănâncă niciodată: Este un...
Cine este Marius Pieleanu, al doilea profesor de la SNSPA acuzat de abuz sexual: "O...
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
Ce conține cutia misterioasă pe care sportivii medaliați o primesc la Jocurile Olimpice de la...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Preț ITP 2024: Cât timp poți circula cu ITP-ul expirat? Ce acte sunt necesare și...
USR o acuză pe Ligia Deca de tolerarea abuzurilor sexuale din curtea SNSPA
Au AMUȚIT toți! Inteligența Artificială A ȘOCAT la Olimpiada de Matematică
Interzis de joi, 1 august. Se dau amenzi de până la 2.500 de lei. Autoritățile...
Traian Băsescu, o durere peste care nu poate trece. Nu și-a îndeplinit o mare dorință
Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Diandra nu știe dacă își dorește să continue idila cu...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Gabriela Cristea traversează o perioadă dificilă cu fiica sa, Victoria! Cu ce dificultăți se confruntă:...
Marele rival al lui David Popovici în finala de 100 de metri, aflat în plin scandal...
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
(P) Interdependența între greutatea corporală, presiunea arterială și sănătatea cardiovasculară